Uite că la asta nu m-am gândit, să îl întreb pe ChatGPT ce știe despre mine. Dar ne distrăm bine, sper să nu afle fondatorul Grapefruit că i-am înființat eu și agenția lui. E interesant cum a adunat AI-ul vieții informațiile. Pe ambii ne cheamă Marius, am locuit în Iași la un moment dat, avem agenții de marketing, deci Grapefruit sau Advertica e tot aia. Măcar m-a nimerit la stilul de scriere direct și transparent. Să vedeți și la bloggerul cu stil de viață extravagant cât de multe știe AI-ul. 😀
Articolul Ce știe AI-ul despre voi? apare prima dată în Marius Sescu.
Apropo de decizia Auchan de a renunța complet la casele de marcat cu operatori în favoarea celor self-service, îmi place că românii s-au revoltat din asta, dar ignoră problemele grave ale societății. Asta e, e mai ușor să ne batem capul cu nimicuri, în loc de lucrurile care contează. Nu zic că susțin automatizările astea, dar sunt un semn al vremurilor în care trăim. Am testat casele self service încă de acum câțiva ani pe afară, era doar o chestiune de timp să ajungă la noi. Și nu că aș ține cu Auchan, personal prefer hypermarketurile unde la casă mă…
Articolul Tehnologia evoluează prea repede pentru mulți dintre noi apare prima dată în Marius Sescu.
Se discută tot mai des despre schimbările din societate legate de adulții care nu se maturizează, preferând să rămână copii. Și nu e vorba despre motivaționalele alea care ne zic că e bine să ne păstrăm sufletul de copil, să ne jucăm în continuare, să ne bucurăm ca un copil de orice, chestiile astea sunt ok, la orice vârstă. E vorba despre asumarea responsabilităților, despre maturizare, despre descoperirea unui scop în viață, despre înțelegerea faptului că viața asta e ceea ce facem noi din ea. Pe lângă faptul că tot mai multe branduri încearcă să vândă adulților produse dedicate copiilor,…
Articolul Până la ce vârstă mai copilărim? apare prima dată în Marius Sescu.
Dragoș e un tip din Buzău care s-a mutat în Berlin și face stand-up comedy în engleză de câțiva ani, cu spectacole prin diverse orașe din Europa și nu numai. Îl descoperisem pe TikTok în pandemie, acum văd că e destul de activ și pe Youtube, a urcat cu 2 luni în urmă un show complet, care a prins online. Ce îmi place la el e că are poante bine gândite, planificate, cu multe subtilități, și nu exagerează cu înjurăturile, le folosește doar când trebuie, unde trebuie. Dacă vreți să râdeți o oră în weekend cu glume despre români și…
Articolul Best Case Scenario – Stand-up Show cu Dragos Comedy apare prima dată în Marius Sescu.
Povestește Dojo aici despre grupuri de Facebook ai căror moderatori și administratori s-au trezit cu conturile personale blocate, și practic grupurile alea sunt paralizate, că nimeni nu mai poate aproba postările sau modera comentariile. Sigur, administratorii se pot agita să își recupereze conturile, de multe ori sunt blocați doar pentru că Facebook e praf la securitate și mai nou cere bani ca să ofere asta, dar nu mereu le iese. Și mi-am amintit că am pățit multe chestii similare cu oameni din jurul meu. De exemplu la un moment dat am fost invitat de către Facebook să devin administrator al…
Articolul Fără Facebook, Instagram și LinkedIn, ați mai exista pe internet? apare prima dată în Marius Sescu.
Eram zilele trecute într-un showroom eMag și mă uitam la standul cu iPhone-uri și Mac-uri. Pun mâna pe modelul de top, iPhone 14 Pro Max, și văd că e listat la 6499 lei versiunea cu 256 GB. Mi se părea ciudat că s-a ieftinit cam repede, în fond are doar câteva luni de la lansare, când trecea de 7500 lejer. După ce îi aprind ecranul mi-am dat seama că mă uitam de fapt la 13 Pro Max, ultimul model era alături, 7650 lei, diferența fiind la notch. Oricum nu sunt mari diferențe între ele, indiferent ce vă vor spune fanii…
Articolul Problema cu telefoanele scumpe la revânzare apare prima dată în Marius Sescu.
L-am cunoscut pe Mircea la un eveniment organizat de Revista Biz, și ce am remarcat este că e un tip cu foarte mult bun simț, corect, modest, cu repere bine stabilite. Nu l-am urmărit constant pe Youtube, dar zilele astea respectul pentru el s-a dus la un alt nivel. Aseară a scos un spot nou, în care militează pentru interzicerea reclamelor la jocurile de noroc, care au ajuns să sponsorizeze cam orice în țara asta, de la evenimente, emisiuni TV și reclame în prime time, până la influenceri și cluburi sportive. În primul rând omul are super c**e să facă…
Articolul Mircea Bravo despre reclamele la jocuri de noroc apare prima dată în Marius Sescu.
Începem să avem cifre oficiale despre numărul de utilizatori activi ai rețelelor de socializare din Uniunea Europeană, care sunt obligate să declare datele exacte, conform Digital Service Act (DSA). Mai multe detalii în Politico. Pe zona de social media Youtube rulează fin, cu peste 400 milioane utilizatori activi lunar. Eu știam că Youtube e popular, și e folosit foarte mult inclusiv ca motor de căutare, pe locul 2 după Google. De asta e uneori ciudat să vezi branduri cum investesc masiv în crearea de conținut pe Facebook, Instagram sau mai nou, TikTok, dar pe Youtube sunt complet absente, deși au…
Articolul Ce rețele de socializare sunt populare în Uniunea Europeană apare prima dată în Marius Sescu.
E fix cum povesteam aici, deja platformele astea nu pot obține mai mulți bani de la branduri, deoarece au luat tot, și acum Facebook și Twitter încearcă tot felul de metode pentru a crește încasările de la simplii utilizatori sau creatori de conținut, userii care stau mult pe aplicațiile lor. A râs tot internetul de Musk când a anunțat că autentificarea în 2 pași a conturilor de Twitter nu va mai fi gratuită, ci disponibilă doar pentru utilizatorii care au Twitter Blue, adică plătesc 8 dolari lunar pentru bifa albastră de cont verificat, editarea tweeturilor, teme, bookmarks și tweeturi mai…
Articolul Facebook și Twitter încearcă să obțină mai mulți bani de la utilizatorii obișnuiți apare prima dată în Marius Sescu.
Citeam test-drive-ul publicat de Meșter pe AutoCritica pentru Dacia Jogger Hybrid și două lucruri mi-au atras atenția. În primul rând prețul, care începe de la 25.000 euro, adică e cea mai scumpă Dacia ever, și în al doilea rând faptul că are o singură stea Euro NCAP. Și mă gândeam în sinea mea că nu aș cumpăra niciodată o mașină ce are media de o stea pentru familie, chiar dacă strict la siguranța structurală a mașinii modelul a primit 3 stele. Voi? Să zicem că lăsăm la o parte prețul, să spunem că modelul chiar va funcționa bine ca full…
Articolul Ți-ai cumpăra o mașină cu o stea Euro NCAP? apare prima dată în Marius Sescu.