POS PubOrder baruri si restaurante

POS pentru baruri si restaurante. Click aici!

RSS Feed Directory
1604 feed-uri in director

Daily Cotcodac

Astă-seară mâncăm în familie

Julius În vară, publicam pe Daily Cotcodac un studiu realizat de Delikat şi ISense Solution despre obiceiurile românilor în ce priveşte mesele în familie. Rezulta atunci că 67% dintre români iau zilnic masa în familie – o cifră impresionantă, mai ales pentru un popor care are un procent important de părinți plecați la muncă în străinătate. Din nefericire, în România există încă multe familii pentru care însăşi asigurarea hranei e o problemă. Tocmai de aceea, campania “Gustul bucuriei de a fi împreună la masă” are şi o componentă socială. Astfel, Delikat şi organizația Crucea Roșie Română au sprijinit şi vor sprijini financiar până la finalul acestui an şapte familii vulnerabile din Galați, Urlați (județ Prahova), Jariștea (Vrancea) și Bacău, pentru ca acestea să aibă în fiecare săptămână o masă în familie, cu toate cele necesare. Luna trecută i-am însoțit şi eu pe oamenii de la Delikat şi de la Crucea Roşie Galați şi am ajuns la familia Ioan – unde, după atâta drum, o masă caldă a picat numai bine. Experiența a fost mişto, şi nu mă refer neapărat la masa în sine – deşi, după două săptămâni de dietă, pentru mine a fost o mică sărbătoare gastronomică -, cât la bucuria copiilor. În primul rând, Delikat a adus familiei câteva lucruri esențiale în bucătărie (nu le-am recunoscut pe toate, fiindcă tot ce avem nevoie în bucătărie noi, burlacii, sunt un cuțit, o furculiță şi desfăcătorul de bere), care să-i aducă mai aproape de ideea unei mese în familie. A fost drăguț şi când ăia mici ajutau de zor la pusul mesei, cărând plini de importanță câte o farfurie de la bucătărie – mi-au amintit de mine când ajut câte o femeie să pună masa şi aduc solnița de la bucătărie cu aerul că tocmai am vânat un mamut şi i l-au adus să-l gătească. Şi, în fine, cel mai drăguț moment a fost când am asamblat bucătăria şi restul jucăriilor primite cadou de cele două fetițe ale familiei, Nicoleta şi Elena. Julică a fost probabil cel mai încântat dintre toți copiii. Mă rog, ar fi trebuit să vă spun şi că am mâncat prăjituri, dar pentru că sunt la dietă o să sar peste partea asta. Dacă vă era dor de moaca mea, am povestit mai multe despre asta în filmulețul de mai jos:

The post Astă-seară mâncăm în familie first appeared on Daily Cotcodac.




iPhone 8 sau jumări? A dispărut porcuşorul Antrefrig – găseşte-l şi te decizi după aia

Julius Vine un moment în care pur şi simplu trebuie să dispari, fiindcă altfel viața ta e terminată. Antilopa fuge de la adăpătoare înainte să apară leul, hoții şterg înainte să vină poliția, iar bărbații, de pildă, obişnuiesc să dispară înainte de nuntă. Pentru porcii cu patru picioare, momentul cel mai indicat să se facă nevăzuți e începutul lui decembrie. De ce majoritatea porcilor nu fug totuşi nicăieri şi ajung până la Crăciun caltaboşi şi jumări? E greu de spus ce-i ține pe loc – poate mâncarea primită gratis în fiecare zi (ca pe bărbați), poate lenea (ca pe bărbați) sau, cine ştie, poate pur şi simplu resemnarea (ca pe bărbați). Există totuşi un porc ceva mai isteț care a dispărut deja. Porcuşorul Antrefrig a spălat la timp putina şi nu mai poate fi văzut nicăieri – nici pe cutiile de pateu, nici pe pagina de facebook. Dacă sunteții fanii simpaticului porcuşor uşor isteric de la Antrefrig, puteți ajuta la găsirea lui – şi câştiga şi nişte premii. Ce trebuie să faceți? În fiecare săptămână a lunii decembrie, pe site o să apară o imagine cu porcuşorul nostru, iar voi trebuie să o identificați. Fiecare imagine identificată vă aduce zece puncte, iar dacă dați share pe facebook şi vă rugați prietenii să vă voteze, fiecare vot vă mai aduce 50 de puncte. Regulamentul complet îl găsiți aici. Ce se câştigă? Premiul cel mare e un iPhone 8, dar puteți să partikipați şi pentru un tricou funny + un bax de conserve în ediție limitată. Cam asta vă poate aduce porcuşorul albastru de la Antrefrig de Crăciun. În afară de pateu, leberwurşti, jumări, slănină şi sărmăluțe, desigur.

The post iPhone 8 sau jumări? A dispărut porcuşorul Antrefrig – găseşte-l şi te decizi după aia first appeared on Daily Cotcodac.




Abonament cu net nelimitat şi fără durată contractuală

Julius   Două lucruri am urât mereu la abonamentele de telefonie mobilă: traficul nelimitat în anumite limite (da, ştiu, şi mie îmi place limba română) şi durata obligatori a contractului. Ştiți cum era, încă mai există tipul ăsta de ofertă la internetul fix: traficul e teoretic nelimitat, dar practic după X GB îți reducem viteza până merge ca în 1998 (sau ca la Bernie Sanders acasă, astăzi). A doua, cea cu durata de 1 an sau 2, mă scoate şi mai tare din minți, cred că şi din Legiunea Străină pleci mai uşor decât de la operatorul de telefonie mobilă înainte să-ți expire contractul.   Ei bine, Telekom a reuşit să treacă prima peste barierele astea două şi a lansat la începutul lunii abonamentul Freedom Mobile 5 pentru micile afaceri: comunicare mobilă nelimitată cu internet 4G nelimitat, minute şi SMS nelimitate, de la 5 euro/ lună, în abonamente fără perioadă minimă contractuală şi fără taxe de reziliere. Directorul comercial pe zona business spunea, de altfel, că e pentru prima oară când primele vânzări s-au făcut înainte de lansarea abonamentului: “Un produs care a început să se vândă fără nicio reclamă, agenţii au înţeles poziţia unică pe care ne-o aduce pachetul Freedom care include nelimitat net 4G, minute, SMS-uri, în cea mai bună reţea de date şi fără perioadă contractuală, la cel mai competitiv preţ posibil, doar 5 euro pe lună, plus TVA”.   Mai multe detalii despre abonamentul Freedom Mobile 5 găsiți pe businessliber.ro.   Dar rămâne între noi, nu-i spuneți lui Bernie Sanders, că ştiți ce ofticos e.

The post Abonament cu net nelimitat şi fără durată contractuală first appeared on Daily Cotcodac.




Cum se lupta în comunism împotriva păduchilor

Julius   Unul dintre momentele cele mai delicate ale copilăriei noastre, a celor care am crescut pe vremea comunismului, era epidemia de păduchi din școală. Asta se întâmplă în fiecare an, fiindcă venirea păduchilor era la fel de inevitabilă ca inspecția – deși, e drept, ceva mai puțin neplăcută.   Pe vremea aia, cel mai răspândit tratament anti-păduchi era tunsul chilug. Era ieftin, eficace și, mai ales, nu trebuia să-l cauți la magazin – cine a prins vremurile alea știe ce zic. Marea problemă a acestui tratament era însă aceea că toată lumea afla că ai avut păduchi, fiindcă tunsul zero n-a fost niciodată la mare modă printre copiii de școală. Or, mai stânjenitor decât să apari tuns zero la școală nu era practic nimic, în afara cazului în care te tundea mă-ta castron și vreo trei săptămâni arătai ca Mireille Mathieu. Însă și mai rău era că, nefiind încă sigur că a scăpat complet de păduchi, nu se mai juca nimeni cu tine, iar la fotbal nu te lăsau nici măcar să stai în poartă. Desigur, tocilarii și Vasile Manu erau mai puțin afectați de asta, fiindcă oricum cu ei nu se juca nimeni niciodată.   Cel de-al doilea remediu, care scăpa familia de rușinea de a afla lumea că aveți păduchi, era gazul lampant. Se procura de la Peco și era relativ ușor de găsit. Operațiunea era însă anevoioasă și dura o jumătate de zi. Pentru început, toți membrii familiei erau dați cu gaz în cap, apoi părul era prins strâns într-o basma sau un prosop, cu care trebuia să stai câteva ore, până ce păduchii își dădeau duhul. Ei bine, orele alea erau un chin: pielea capului începea să te mănânce, apoi te ustura cumplit, dar nu aveai voie nici să te scarpini, nici să stai rezemat, fiindcă imediat urla mă-ta la tine să iei mâna, că scapă păduchii.   Spre seară, când toți arătau la față ca niște raci fierți, se întindea un cearșaf alb pe masă și fiecare membru al familiei infestate era pieptănat energic deasupra lui cu un pieptene des, special pentru despăducheat. Păduchii căzuți pe cearșaf erau striviți apoi între unghii – o măsură de siguranță pentru cazul în care erau doar amețiți sau pur și simplu se prefăceau morți. Urmau apoi o verificare minuțioasă a părului (exact cum vedeți pe National Geographic la maimuțe) și spălarea izbăvitoare a părului, în încercarea de a elimina mirosul de gaz. Desigur, chiar și asta era o problemă în anii ’80, fiindcă nu era apă caldă, așa că toată seara fierbeau oalele cu apă pe aragaz. Târziu în noapte, adormeai chinuit – pielea capului ustura îngrozitor, iar gândul că poate totuși n-ai scăpat de păduchi te mai teroriza zile în șir. Evident, nici de mirosul de gaz nu scăpai căteva zile, oricât încercai să-l maschezi dându-te cu Impulse-ul lu’ mă-ta.   Cam așa lupta comunismul cu paraziții, cu pieptenele des și gaz de lampă. Din fericire, asemenea atrocități țin astăzi de domeniul trecutului: păduchii sunt asomați acum după cele mai noi reglementări ale Uniunii Europene, fiind amețiți înainte cu cele mai frumos mirositoare loțiuni, șampoane și spray-uri. Toate astea sunt ușor de găsit în orice farmacie, iar Paranix, de pildă, are o gamă largă de produse care trimit păduchii pe lumea cealaltă în cel mai plăcut mod posibil. Ca să înțelegeți exact ce simte în acest caz un păduche înainte să moară, gândiți-vă la un bărbat care adoarme mirosind părul parfumat al unei femei superbe, chiar dacă asta înseamnă că dimineață se va trezi cel mai probabil lângă o nasoală agățată cu o seară înainte în pub.    

The post Cum se lupta în comunism împotriva păduchilor first appeared on Daily Cotcodac.




Cum s-au făcut sibienii frate cu turcul ca să-i bată pe unguri

Julius Constantinescu   În secolul XVII, Transilvania era foarte departe de imaginile bucolice de pe cărțile de cruce cu unguroaice rumene în obraji trecând prin vie cu cobilița în spinare și grofi pântecoși împilându-i pe sărmanii iobagi români. Prăbușirea regatului ungar după Mohach și transformarea sa în pașalâc turcesc, precum și disoluția autorității principelui făcuseră din Transilvania  câmpul de bătaie al câtorva puternice familii nobiliare. Lupta pentru putere dintre aceste familii era dublată de animozitățile dintre marea nobilime maghiară, micii nobili și secui, în care se amestecau de-acum, cu mare plăcere, și turcii.   Imparțiali ca tot românul, sașii încercau să se țină departe de toate astea. Constituiți în Liga celor 7 orașe, Siebenburgen, politica lor era să nu conteste autoritatea principelui – deși o armată puternică la porțile orașului îi făcea întotdeauna mai flexibili și mai dispuși la dialog. Definitorie pentru politica generală a sașilor este poziția Sighișoarei în timpul războiului civil dintre principele Barcsai și Gheorghe Rakoczy, când sfatul cetății a decis, cu o înțelepciune care ar fi putut stârni invidia chiar și unui boier valah : ”Să se țină cu cel ce va birui”. Nu același noroc l-au avut însă și sibienii, și vom vedea imediat de ce.   În anul 1659, Transilvania era în plin război civil. Gheorghe Rakoczy II (foto), de două ori principe al Transilvaniei, fusese detronat tot de atâtea ori de către turci, iar acum încerca să ia pentru a treia oară puterea. Aventurier, impulsiv și imprevizibil, Rakoczy se baza pe o armată de mercenari unguri viteji, e drept, dar atât de amatori de jafuri, scandaluri, violuri și alte silnicii, încât reușiseră să-i dezguste până și pe turci. De cealaltă parte, voievodul legitim al Transilvaniei, Acațiu Barcsai, un caracter slab, miza pe ajutorul turcilor pentru a-și păstra tronul.   Prima bătălie importantă are loc la Porțile de Fier. Învins zdrobitor, Rakoczy fuge la Dej – indiferent de legendele care circulă pe seama lor, atunci când sunt urmăriți de niște turci care vor să-i scurteze de cap, să știți că ardelenii pot fi uluitori de sprinteni.   Apropierea iernii duce însă la încetarea ostilităților: turcii se retrag să ierneze la Timișoara (probabil în lungile nopți de plictiseală la Timișoara, mulți dintre ei au regretat amarnic că n-au murit la Porțile de Fier), iar pe Barcsai îl trimit la Sibiu, cu o oaste de pază.  Cronicarul Georg Kraus ne spune că sibienii l-au primit pe voievod după ”ce s-au sfătuit îndelung”. Iată-i deci pe sibieni implicați, vrând, nevrând, în luptele dintre Barcsai și Rakoczy.   Prudent, Gheorghe Rakoczy a așteptat mai întâi ca turcii să se care la Timișoara, apoi a plecat spre Sibiu. Mai întâi, a încercat să negocieze predarea orașului. Sibienii i-au dat însă cu tifla – nu neapărat din vitejie, dar câtă vreme orașul era bine apărat, proviziile destule, iar turcii nu se aflau prea departe, n-aveau nici un motiv să schimbe tabăra. În plus, ungurenii lui Rakoczy jefuiseră deja împrejurimile Sibiului în semn de bine v-am găsit, lucru care nu l-a ajutat deloc la negocieri. Refuzat categoric de sibieni, Rakoczy și-a așezat tabăra la Șelimbăr și s-a pregătit de asediu. Răstimp, același cronicar pe spune că ”oștile [sale] se purtară foarte rău și samavolnic, ținură caii în odăi și în pivnițe”.   Asediul în sine a fost destul de plicticos. Rakoczy a bombardat în zadar orașul, nereușind să pricinuiască stricăciuni semnificative. Ca să mai anime cât de cât acest asediu plicticos, sibienii au ieșit de câteva ori din oraș, reușind să-i bată de fiecare dată pe soldații lui Rakoczy. Mai mult, au capturat câteva tunuri și le-au distrus, iar odată au fost cât pe ce să pună mâna pe generalul german Andrei Gaudy, venit în ajutorul lui Rakoczy. Din fericire, instrucția militară germană riguroasă includea și o probă de sprint, așa că neamțul a luat-o la galop înainte ca domnii sibieni să pună mâna pe el și să-i dea o bătaie sănătoasă, să se învețe minte altădată să mai bombardeze casele oamenilor.   În timp ce sibienii își vedeau liniștiți de treburi ca și cum n-ar fi fost nici un asediu, pe principele Barcsai îl cam lăsau nervii. Prin urmare, a început să negocieze fără știrea sibienilor cu Rakoczy, trimițându-l în secret pe frati-su în afara orașului. În principiu, Barcsai era dispus să cedeze Deva, Sibiul și domnia, dacă Rakoczy îi lăsa Urmenișul și împrejurimile. Încântat, Rakoczy a plusat, oferindu-i lui Barcsai de zece ori mai multe moșii, numai să-i predea odată Sibiul. Apoi, cronicarul ne spune că, ca doi negociatori serioși care au ajuns la o înțelegere, Rakoczy și fratele principelui Barcsai s-au îmbătat atât de cumplit, încât a doua zi nu mai știau exact ce promisiuni făcuseră cu o seară înainte.   Sibienii însă nici n-au vrut să audă de predarea orașului și i-au pus în vedere principelui că, dacă vrea vreo înțelegere cu Rakoczy, n-are decât să vorbească cu sultanul. Altfel, rămâne cum s-a stabilit. Atitudinea asta dușmănoasă l-a îndârjit și mai tare pe Rakoczy, care a adus de la Alba-Iulia un tun uriaș, poreclit Lupul, despre care se spune că era atât de mare, încât trebuia tras de 80 de perechi de boi. Din păcate pentru el, nici Lupul n-a făcut mare brânză. Asta nu l-a descurajat însă pe Gheorghe Rakoczy, care, ați ghicit probabil deja, avea ceva din tenacitatea coiotului din Road Runner. Imediat ce a dus Lupul la fier vechi, s-a apucat de construit niște scări uriașe și a anunțat că orice iobag care se va cățăra pe ele și va intra în oraș va fi eliberat și lăsat să jefuiască în voie. N-a vrut însă nimeni să se urce pe ziduri și să intre în cetate – probabil vitejii asediatori se îndemnau unul pe altul: ”No, intră tu primul, că pe mine mă bușește râsul”.   În cele din urmă, după o iarnă în care n-a izbutit nimic sub zidurile Sibiului, Gheorghe Rakoczy a ridicat asediul și a plecat spre Cluj. Pe 22 mai 1660, e bătut decisiv de turci la Gilău. Rănit […]

The post Cum s-au făcut sibienii frate cu turcul ca să-i bată pe unguri first appeared on Daily Cotcodac.




Unde sunt virușii de altădată?

Julius Constantinescu   La fel ca poezia, fotbalul sau chiar bărbații înainte de căsătorie, și virușii au avut perioada lor romantică. Nu erau ahtiați după bani, ca acum (bine, nici nu prea aveau ce să-ți fure din calculator, cel mult parola de la hotmail), tot ce-i interesa era sufletul – și, într-adevăr, pe ăsta nu se lăsau până nu ți-l făceau zdrențe. Pentru cei care n-au prins anii 90, să spunem că pe vremea aia nu existau troieni, malware, spyware și alte instrumente prin care hackerii să încerce să te prade; cum vă spuneam, era o perioadă romantică, în care lucrurile se făceau doar din pură răutate.   Primul virus pe care mi-l amintesc era foarte haios, am râs cu lacrimi când l-am văzut – am râs cu lacrimi fiindcă l-am văzut la un coleg, nu la mine (el n-a râs, probabil nu prea avea simțul umorului). Ce făcea virusul ăsta atât de amuzant? Imediat ce deschideai un text, toate literele din el cădeau la baza ecranului, formând o grămăjoară de litere. Nu mai puteai citi nimic, documentele erau compromise total. Era, deci, spaima oricărei redacții. Pe de altă parte, mă gândesc că grămăjoara aia de litere era totuși mult mai inteligibilă decât multe dintre textele din redacțiile de astăzi.   Un alt virus, care te toca mărunt ca picătura chinezească, îți restarta odată la câteva minute calculatorul. Era mai greu de detectat, dată fiind asemănarea lui izbitoare cu popularul sistem de operare Windows, care face cam același lucru.   Fiindcă browserele erau încă rudimentare și nu aveau nici un fel de protecție, unul dintre virușii pe care mi-i amintesc afecta exact browserul, redirecționându-te unde voia el. De pildă, scriai în browser yahoo, iar el te ducea în altă parte. Cu toată protecția, virusul ăsta încă mai afectează milioane de bărbați și în ziua de azi, ei căutând pe google ”florării online” sau ”cadouri pentru ea”, iar ticălosul de browser redirecționându-i cu răutate spre pornhub.   Un virus de tip ruleta rusească, pe care nu l-am avut, dar l-am văzut la alții, îți deschidea o fereastră cu două răspunsuri, da și nu. Dacă răspundeai corect, nu pățeai nimic; dacă alegeai răspunsul greșit, îți ștergea tot de pe hard. Problema e că întrebarea nu avea vreo logică, răspunsul era la noroc, șansele să pierzi tot din calculator erau de 50%. Păcat că nu mai există virusul ăsta, eu aș pune o întrebare de cultură generală la care trebuie să răspunzi în trei secunde, să n-ai timp să cauți pe google. La întrebarea: ”Cine a scris Anna Karenina – Tolstoi sau Ceaikovski?”, de pildă, vă garantez că azi șansele ca un utilizator de internet să răspundă corect sunt tot de 50%, dacă nu chiar mai mici.   Desigur, existau și pe atunci tot felul de viruși tehnocrați, plicticoși, din ăia din care nu înțelegeai nimic – doar te trezeai la un moment dat că ceva nu mai merge. Sunt mai bine de 20 de ani de-atunci și e logic să nu mi-i mai amintesc decât pe cei haioși, cu personalitate și fantezie. Altfel vor sta însă lucrurile peste încă 20 de ani, tinerii de azi își vor aminti mult mai ușor chestiile care le-au infectat calculatoarele: ”Eram în vacanță în Asia și, când să scot niște bani de la bancomat, îmi goliseră cardul”.   Întrucât peste alți 20 de ani aș vrea să rămân doar cu amintiri frumoase (”Eram în vacanță în Asia și, când am ieșit de la duș, tipa dispăruse cu portofelul meu”), mi-am pus Bitdefender pe toate device-urile – pachetul Bitdefender Total Security 2018 conține soluțiile pentru toate device-urile. Câteva lucruri mă interesau în mod deosebit, iar Bitdefender le rezolvă:   ● protecția web nu te lasă să intri pe pagini fake, eliminând pericolul de fraudă prin intermediul paginilor clonate (ar fi minunat dacă Bitdefender ar avea și o funcție care să blocheze site-urile de fake news, dar mă rog, nu poți lăsa jumătate din omenire fără internet).   ● browserul SafePay, inclus în Bitdefender, are tastatură virtuală, care previne furtul parolelor/datelor confidențiale prin înregistrarea tastelor fizice apăsate.   ● Save Files oferă protecție anticriptare pentru fișierele dorite – un fel de extraprotecție împotriva unor ransomware noi.   ● Funcția SnapPhoto pentru Android e foarte mișto: dacă cineva încearcă să-ți deblocheze telefonul, telefonul îi face poză și, când te întorci de la baie, vezi cine a încercat să-ți umble prin el. Partea bună e că o să ai în telefon foarte multe poze cu nevastă-ta.   ● dacă ți se fură mobilul (sau mai degrabă dacă-l pierzi, căci cine ți-ar fura telefonul în România?), poți intra în Bitdefender Central de pe laptop, cauți telefonul în ”Dispozitivele mele”, apoi mergi la Antifurt și găsești ultima lui localizare. Deci îl poți găsi cu ușurință, mai vezi și Europa cu ocazia asta…   ● poți bloca orice aplicație – de pildă, poți bloca facebook, ca să eviți să trimită soția din greșeală mesaje la toate femeile din lista ta.   Astea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le poate face Bitdefender pentru protecția ta. Singurul lucru pe care nu-l poate face încă e să-i explice soției de ce e blocat facebook-ul, dar asta e, trebuie să ne resemnăm că în fața femeilor nu avem nici un fel de protecție.

The post Unde sunt virușii de altădată? first appeared on Daily Cotcodac.